Who the fuck is Alice?

Peste 5 minute voi iesi pe usa.
Peste 3 minute ma voi inrepta spre hol.
Peste un minut ma voi ridica de la birou si voi pasi agale, dar totusi putin grabit.

Intr-o incercare meschina a usii de a ma decortica din atentia mea prin balanganire zgomotasa urmata de lovire primejdioasa de toc patratos si dur m-a hotarat totusi sa devin un sclav temporar al pauzei si sa imi indrept atentia putin indoita pe geam afara, opusul lui inauntru. Acolo era mai mult aer, avand in vedere ca natura are o camera mai mare ca a mea iar posterele ei sunt destul de realiste. Piciorul ochilor mei topaia de pe un copac pe altul si de pe o minge de fotbal pe un balcon sinistru, plin de plante albastre, rosii sau pistruiate. Era un cerc vicios, ce fuma si bea mult de tot. Si era un cerc cu burta, de la ascita. De la bautura. De la stres. De la nevasta. De la viata.

In acel balcon am vazut intr-o zi o scena demna de povestiri ciudate, pline cu eructatii cerebrale determinate de carbogazoasele ganduri la sticla. Pe aunci pistruii erau mov iar balconul era o casa intreaga, cu plaja la discretie iar eu eram un mic naufragiat in viata parintilor mei. Acestia, erau numai 2, numai atatia ramasesera, desi stiam ca la un moment dat erau mai multi. Atunci cand am iesit pe lume, multe maini m-au pipait- l'ear dracu. Mic fiind, puteam sa vad tot peste tot, oriunde, prin orice. Asa ca balconul-casa imi era foarte cunoscut. Stiam orice se petrece acolo, de la ce mai mica intriga a rufelor puse la uscat pana la incompatibilitatea primilor 2 plamieri depe marginea plajei - fie vorba intre noi, daca ai piele asa de colturoasa, normal ca nu ar vrea nimeni sa te imbratiseze, dar te pot intelege cu palmierii, cand sunt ei asa de majestuosi? Atunci, tot pe acolo prin balcon, isi ducea fantezia mea o domnisoara. O tipa, pe intelesul domnilor. Si fata asta era alba. Poate prea alba pentru binele ei. Purta tot timpul un carton pe care scria: nu va uitati la mine, s-ar putea sa ma ardeti cu privirea. Desigur, eu nu puneam nici un pericol, ma uitam cu ochii mintii la ea. Noptile erau pentru mine prilej de mangaieri ale cerebelului ei alb, al plamanilor ei albi si zemosi, ai muschilor ei fesieri ce se aratau in toata splendoarea lor rosie. Desigur, fantezia mea a devenit din ce in ce mai grea pentru ea. Si cum nu puteam sa ne vorbim, ea nu a putut sa ma anunte de acest lucru - eu mai eram si cam analfabet, desi ai mei ziceau ca acest lucru se va schimba cu varsta si cu scoala - intr-o zi ea a cazut. A cazut intr-o dacie alba plina cu valize si cu niste numere de inmatriculare a caror integrala am putut-o scoate. Am plans cam mult, pana s-a indoit balconul si a trebuit sa ma opresc. Am plecat si eu apoi la randul meu pentru a toci niste banci, intr-un scop nobil. Intors in balconul de acum reparat cu scotch si fibre de elastina, fiind acum capabil sa imi arunc priviri nascocitoare in jur, dar avand si destul de mult copil in mine incat sa patrund cu privirea, mi-am ingaduit din nou vechea indeletnicire.

Si atunci am vazut-o. Si i-am vazut si ochii. Si am vazut ce vedea: un copil alb, cu plamani albi, cu muschi rosii, cu balcon in forma de casa, cu plaja si palmieri certareti, cu buze albe fermecate si ochi durdulii. Si am vazut dorinta in ochii ei, si fantezia din bratele mele, ce era a ei si care crestea exponential. Si apoi am vazut balconul ei, cu plante albastre, rosii si uneori pistruiate. Si atunci am aruncat in scarba fantezia ei, in balcon, unde s-a patat cu pistrui si s-a zgariat in plante. Am coborat in fata blocului, m-am urcat in bicicleta mea alba si m-am intors acasa sa imi fac siesta dupa pranzul cu ai mei.

Avem o minte. Cum procedam?

Intr-o dimineata calda si mare de vara, un copil s-a trezit, si-a pus 2 perechi de ochi somnorosi pe fata si s-a dus la baie sa si-ii clateasca si sa isi puna niste dinti in masina de spalat dinti. Curat ca lacrima cersetorilor, acesta s-a intors in camera sa si mai copilaroasa decat el si s-a impiedicat de niste haine ce i-au cazut numai bine ca marime pe corpul sau firav si sincer. Crucificat de apretul in exces, pasii lui mici dar puternici l-au purtat pe usa, jos pe scari si spre usa blocului, cu destinatia "in oras". Papucii negri sugeau toate privirile dimprejur si erau un logo pentru viata plutitoare a copilului.

Drumurile se impreunau pentru a-i oferi copilului o cale buna si scurta catre scoala lui. Scoala vietii, caci momentan era in vacanta. Orasul il astepta nerabdator, cald, transpirat si mirosind a deznadajduire. Copilul era mandru si drept, cu privire taioasa si adulmecanda. Narile i se intareau la trecera unei fuste scurte iar pleoapele se ascuteau la vederea fetelor inmiresmate si taioase. Creierul se edematia sau se strangea la intervale perfect stabilite. Tot ce se invartea in jurul sau avea un traiect direct catre miezul miezurilor - o autostrada autoconstruita.

Soarele se juca in parul copilului, dar nu se incalcea caci acesta se pieptanase cand plecase de acasa. Lumea parca observa ca soarele se indragostise - era un soare homosexual - si erau gelosi, scuipand priviri moi si aburinde, doritoare de atentie. Calatoria astfel se rostogolea peste umflaturile drumului. Pana cand s-a sfarsit, in fata unei fetite ce sprijinea un intreg parc cu spatele ei. Parcul era de un verde masiv, puternic, abrupt. Copilul avea niste cuvinte tremurande ce i s-au scurs incet pe gura:

- Salut. Ma cunosti acum?

Fata schita numai niste ochi putin mai mari:

- Nu. Revino peste 5 ani. E mai bine atunci.

Copilul isi lua cuvintele de pe jos, le scutura de praf si se duse acasa. Era randul altei fete sa ii molfaie existenta.

primul San

Odata prinsi in jocul centrifug al curbei monotone zilnice, cam abrupta ea asa
ne stingem numai in scrumiere calde si neaerisite, garnisite cu ramasite de trabucuri de aseara
negre, mari, cu urmele salivei uscate, si toate astea pisate in vizorul si asa ingustat de soare.

Ei, sa ma spargi ca un balon de ciment, tu calator infestat cu bilete de calatorie falsificate la calculator
si sa te zgarii cu privirea mea posterior-superioara, de altfel total benigna.
Ce credeti voi, ca odata umflat de la caldura cadavrul meu va va repugna? Nu, deloc.
Ma veti imbratisa si mirosul plin de avorturi ale porilor mei descarnati se va amuza in narile voastre prea incapatoare.
Nestiutorilor! Cum sa ma cereti in casatorie cand nu ma puteti desprinde de pe asfaltul topit din jurul meu?

In autobuz e multa lume frumoasa, cu gauri de 0.5 mm fix in dreptul unor gauri de anul trecut, de acum 2 ani, de acum 3 ani...
Si tot asa e si limita uscata a transpiratiei pe peretii autobuzului foarte frumos.

Crancena scursura a dejectiilor aruncate nevoit la gunoiul murdar al bisericii nestimate
sta si se jura ca nu va mai injura fetele frumoase, ci numai destrabalatii aceia...cu nume si apcuaturi idioate. La dracu!