Friday, August 1, 2008

Zambesti, deci exist!

Seara.

Mi-am incurajat ochiul sa imi poposeasca in palma si, pe post de cheie, l-am aruncat in geamul dinspre strada, in camera unde ma asteptai. Geamul s-a spart si toate bucatile ai apucat sa le aduni si sa iti fabrici o pereche de ochelari cu rama noduroasa si calda. Cu ajutorul lor ai gasit o sfoara sa mi-o arunci si pe care am reusit magnific sa ajung la etaj. Dar datorita zelului si elanului, am ratat cu jumatate de etaj si m-am trezit zburand lin si usor peste bloc, aterizand fara mari probleme in salata din gradina din spatele blocului. M-am ridicat in picioare respectuos, m-am scuturat si cu aceasta ocazie am descoperit cheile ce mi le pierdusem in spatele ochiului. Am deschis usa de la intrare si am alergat frenetic si dezmembrat pe scari pana sus, la etaj. La noi. Am lovit usa cu capul si de frica, ea s-a spart in o mie de scobitori ce le-am aranjat frumos, pentru data viitoare cand mancam pastai.

Dar tu dormeai in somn in timp ce mergeai visand. Am fost asa de umit de turnura situatiei ca m-am aciuat langa tine si am zis ca oriunde te duci tu, eu sigur voi fi odihnit. Somnul nu dura mult caci pleopele mi s-au ofilit si soarele incepuse sa imi agaseze ochiul ramas. Cu un urlet de nebunie post-somn am ravasit tot in camera, distrugand cu aceasta ocazie singurul set de mobila de la mine din camera. Am zis ca nu e bai, se mai intampla. Zambesti, deci exist!

Dimineata. Clar!