Pentru...

...pentru toti cei care se sterg pe papuci inainte de a intra undeva in zilele ploioase
...pentru cei ce asteapta cuminti tramvaiul
...pentru toti ce cei care folosesc cuvinte cuminti in fiecare noua incercare de a scrie.

..pentru ca afara nu e inauntru si am ajuns sa ma sperii cand imi scot carcasa si mi-o tarai printre oamenii plangaciosi. De au ajuns altii sa imi planga de mila e grav. Dar poate totusi sa fi fost ploaia de vina, sa fie ea responsabila de starea de macerare din jur iar prezenta mea bolnavicioasa sa fi fost doar o coincidenta. Oamenii, ca plangeau, sa nu insemne nimic. Iar faptul ca evitau sa ma priveasca, o mare nesansa ce s-a abatut asupra mea.

In tramvai zilele se impart in 2 categorii: cu fete frumoase si alte zile. Marea majoritate a timpului stau uberfericit. Si apoi mai apare cate o vedere. O vedere=un fragment mic, frumos, usurel, de privit si pus laoparte in secunda urmatoare. Si astfel prajitura se faramiteaza...sau asa ceva.

Pentru ca pe geamul tramvaiului nu sta scris ce sa nu faci in fiecare zi si nici macar poze cu e periculoso sporgersi nu sunt. Am facut cerere la un nivel superior pentru niscaiva ajutor dar se pare ca am ramas in fiecare dimineata singur singurel. Numai eu si determinarea. Noroc ca mi-am luat un sacou nou.

Pentru ca la anul am alt itinerar si poate voi merge si in alte parti. Poate aceste cuvinte si voi laolalta cu ele vor poposi in alte locuri noi. Sau tari noi, cum ar fi Vasluiul.

Poate ca e tarziu si ar fi timpul sa imi aranjez oasele in forma de trup din nou si sa le dau foc pentru a le auzi mocnind inca o noapte. [Si aruncati unul peste celalat/sa fim responsabili de sera...ce timpuri, ce carti, ce serate, ce omagii]

Ai grija cand te intorci pe cealalta parte sa nu le rupi. Sunt singurele pe care le mai am.